Doar un semn voiesc, într-un secul.
Agonia strãpunge-ntregul.
Mi-s nopţile-un mormânt de-atâta suspin
Şi nopţile-un coşmar de-atâta chin.
Oraşul nevrotic a încremenit
De-atât neajuns şi de-atât vorbãrit.
Noaptea mã-nconjoarã-n vrejul ei cel dulce
Iar pacea tot mai-ncet din mine s-ar duce.
Idilic apare-un surâs fãţarnic, anost
Ce voieşte-a lumii-ngenuncheare fãr’ de rost.
Arlechinul odios hotãrât-a nimici
Orice dulce lamentare umplutã de vicii.
Oamenii, oripilaţi de a lui neclintire
Au preschimbat într-o clipitã a lui menire.
Schimbând omenirea, s-a schimbat şi pe sine.
Pentru ca în final, sã strige cãtre mine:
“Mi-e silã de tot ce-nseamnã omenire!”
Schimbarea l-a dus pe-arlechin la pieire.
Veşmintele s-au schimbat în alb-negru,
Culorile dansau în marş funebru.
Lumea s-a rupt de realitate,
La o tragedie-au luat parte.
De extaz, angoasã murmurat
Murit-a clovnu-ncatuşat.
2 comentarii:
Imi place mult...Ai un stil al tau, e in formare dar recunosc stilul...Bravo Alex! Felicitari.!!!
Incerc si eu ce pot... :)
Multumesc!
Trimiteți un comentariu