sâmbătă, 3 mai 2008

Si asta este pentru tine.

Mi-e dor de tine.
Mi-e dor să stăm şi să pălăvrăgim, să disecăm un subiect oricât ar fi de mic, mi-e dor să te văd zâmbind, să stăm liniştiţi şi să ne punem întrebări unul altuia râzând...

Mi-e dor de certurile cu tine.
Mi-e dor să stăm în pat până dimineaţa, când razele de soare ne stropesc privirea. Mi-e dor să te mângâi uşor şi să te încălzesc la ceafă, să stăm amândoi pitiţi sub plapumă.

Mi-e dor să ne plimbăm.
Pe cine ştie ce coclauri, în arşiţa lui iulie cuptor şi apoi să ne răvăşim amândoi în dormitor, osteniţi de cumplita căldură.

Mi-e dor de noi.
Mi-e dor de lucrurile pe care n-am apucat să le facem şi mi-e dor să te iubesc, dar în acelaşi timp să te rănesc şi să nu te las în pace.

Mi-e dor de umorul tău nemaipomenit,
Şi de sarcasmul tău inedit, de suava mea ironie, plină de dragoste, ce te învelea în solitaritate. Mi-e dor să te am şi să mă bucur doar eu de tine.


Mi-e dor de gelozia ta.
Mi-e dor să te văd cum te puteai stăpâni şi felul cum reacţionai când vedeai că cineva se uita mai altcumva la mine şi aruncându-i o privire, te întorceai zâmbind către mine.


Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor. Lasă-mă să te regăsesc, ca mai apoi să pot să te iubesc.
(din nou)

Niciun comentariu: