vineri, 29 august 2008

Mai poti...?

Mica cucuvea stătea în miez de noapte în cetate,
În pustiul întuneric îmbibat cu singurătate
Ceaiul parcă se răcise,
Mortul însă nu venise.


Pe scări simt un miros de lapte-acrit-
Corpul tău, iubite, a rămas încă mucegăit.
Părul meu stă îmbibat de-atâta fier ruginit;
Focul parcă sta curgând stins, mocnit.


Îi deschizi sau îi inchizi? si usa pica din dale.
În cetate o fantomă bate la uşa vieţii tale;
Te întreba de sănatate, de familie, când tu
Băgai aţa într-un ac de gămălie.

Moartea dragă, cânta la harpă,
Iar bufonul regelui se plimba într-o barcă,
Cântând beat cântece de veselie, ţipând
Behăind şi grohăind şi holbându-se isteric de adânc.

Servitorii fac ture prin tunel, gripaţi şi-mbujoraţi,
Servind care mai de care, vestiţii invitaţi.
Însă toţi erau nimic: erau fantome!
Şi toată lumea pleca spre...
O altă-
dimensiune.

2 comentarii:

Ioan Chiriac (kiry) spunea...

Imi place stilul teu de a scrie.Am observat in multe din poeziile tale,mie chiar imi plac nu mi se par macabre.
Mult succes si capul sus.Proverbul capul plecat sabia nu o taie nu ti se potriveste.
Cu drag kiry

Ale R. spunea...

Stiu asta, dar de fiecare data prefer sa raman modesta... Daca incep sa ma ironizez singura, cum ca sunt asa si asa, lumea o ia in serios, cateodata -de cele mai multe ori.
Multumesc mult pentru comentariu si incurajare, a fost un semnal! :)