Noapte buna sau Scrisoarea iubitului parasit

Zâmbeşte, mâzgo către ecran

Să-ţi vadă lumea al tău zâmbet

stupid.

Uită-te-n oglindă,

Cât de frumoasă eşti când plângi

atât de tare urli.

Ochii tăi holbaţi la tavanul mucegăit,

Se pierd în întunericul şi frigul

ce-ţi stăpâneşte mintea.

Părul tau bălai, ca soarele săgetat

Devine din ce în ce mai rar-

tunde-te cheală.

Corpul rău osos o să se evapore

În canalele ghetoului plin

de şobolani.

Mintea ta prea scurtă

O sa devină inefabilă, o să devii

legumă.

Pielea ta uscată, o să cadă

O să cadă de pe tine încet-repede

precum frunzele târzii ale toamnei.

Faptele tale o să curgă pe

râul Pierzaniei

şi-o să rămâi goală.

Zâmbeşte-mi, mâzgo,

În faţa maşinii mele

gata să... -te calc!